Ovidiu Cristian Iane

Repede, repede. Stimate domnule președinte, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,

În anul 2011, guvernarea Boc, trasă de ațe de către domnul Traian Băsescu, plănuia reîmpărțirea în trombă a României în opt euroregiuni, cu opt președinți de consilii regionale și opt consilii regionale, dorindu-se ca, în câteva luni, proiectul să treacă prin Parlament, pentru ca, citez: „Legea alegerilor locale să se plieze pe noua structură administrativ-teritorială”, așa cum declara, la acea vreme, doamna Sulfina Barbu.

Și tot în câteva luni urma să se modifice un set notabil de legi, precum: Legea nr. 215/2001 privind administrația locală, Legea unităților administrativ-teritoriale, Statutul aleșilor locali, Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice locale, Legea prefectului, urmând același raționament cu „e foarte necesar”, declara, din nou, aceeași doamnă Sulfina Barbu.

Urmând învățăturile lui Traian Băsescu, care privea împărțirea administrativ-teritorială drept o opțiune personală și motiv de liniște pentru toți, unde „toți” însemna de fapt partenerii politici ai PDL, citez: „Opțiunea mea și cea care ne împacă pe toți, ne liniștește pe toți, ar fi să ținem cont cât mai mult posibil de actualele zone de dezvoltare ale României.”

Astfel, Constituția, legea fundamentală a oricărui stat democratic și de drept, devenea cantitate neglijabilă, căci trucurile și găselnițele erau mai importante, și anume regiunile de dezvoltare se numeau tot județe, din moment ce Constituția prevede că România este împărțită în județe, iar numărul acestora nu este specificat.

În acest fel, guvernarea PDL se spăla pe mâini de orice greutate de natură constituțională, adoptarea unei legi organice fiind foarte facilă, proiectul de împărțire administrativ-teritorială devenind și fiind tratat strict drept atingerea unor interese ce nu aveau nimic de-a face cu principiile pe care un astfel de proiect le presupune în mod normal.

La fel, cred că știm cu toții că un astfel de proiect care să fie cu adevărat funcțional și eficient nu poate eluda sau truca legea fundamentală și nici nu poate revizui întreaga platformă legislativă a unei țări la foc rapid. Însă se pare că PDL-ul obișnuiește să fie consecvent doar atunci când e vorba de paiul din ochii altora, și nu de bârna din propriii ochi, iar în viziunea sa haosul capătă conotații diferite.

Proiectul destinat în mod vădit alegerilor locale și parlamentare din anul 2012 – oare la presiunea cui, doamnelor și domnilor din PDL? – a avut o justificare cel puțin ilară, având în vedere performanțele Guvernului Boc, și anume fondurile europene, citez: „Dacă nu facem această reformă a organizării administrației publice, România își diminuează șansele serios ca din 2013 să mai aducă bani europeni”, spunea Emil Boc la acea vreme.

Da, reîmpărțirea administrativ-teritorială a României reprezintă o prioritate. Da, trebuie să respectăm și să ne conformăm nomenclatorului unităților teritoriale de statistică, dar, doamnelor și domnilor, motivația absorbției fondurilor europene este cel puțin curioasă, din moment ce între 2007 și 2012 România nu a accesat decât 2,2 miliarde de euro, comparativ cu cele 2,5 miliarde de euro aduse de noi în doar