Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 iunie 2010
Informare · adoptat
Mircea Dan Geoană
Discurs
Trecem la punctul 3 din ordinea de zi, notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 16, respectiv 17 iunie 2010, a următoarelor inițiative legislative:
– Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate;
– Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit.
Aceste inițiative vor fi transmise Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare, deoarece este Cameră decizională.
Trecem la punctul 4 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aderarea României la Convenția privind crearea unei Organizații Europene pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), adoptată la Geneva la 24 mai 1983, și la Protocolul privind privilegiile și imunitățile Organizației Europene pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), adoptat la Darmstadt la 1 decembrie 1986.
Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Dan Cârlan.
Microfonul 9.
Vă rog să prezentați punctul de vedere al Guvernului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.