Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2007
Informare · adoptat
Petru Șerban Mihăilescu
Discurs
O a doua idee, care a apărut în cursul dezbaterilor la raportul suplimentar, este că toată această ordonanță își încheie activitatea la 31 decembrie 2007. Din această cauză noi am depus un amendament prin care ordonanța ar cuprinde două articole ce ar fi valabile până la 31 decembrie 2007. Bineînțeles că nu este o soluție fericită, dar comisia a adoptat un raport de respingere.
Părerea mea este că, deoarece nu putem schimba raportul de respingere, pentru că și noi ne opunem conținutului, nu ideii care a stat la bază, vom solicita ca această problemă să fie rezolvată în dezbaterile de la Camera Deputaților, iar noi ne vom menține votul dat în comisie.
Ideea de fond este una singură; dacă s-ar fi schimbat articolul unic cu niște articole pe elementele cu care am venit noi în cadrul discuțiilor din comisie, alta ar fi fost situația, dar așa, trebuie să ne menținem acest vot. Dacă prin vot se acceptă un amendament în care termenul de aplicabilitate al acestei ordonanțe să fie 31 decembrie 2007, am putea să facem acest lucru. Pentru că, repet, ordonanța nu exclude licitațiile, nu exclude procedurile. A fost prost formulată. Ea nu face decât să aplice încă un an procedurile care au fost valabile până la 1 ianuarie 2007, după ce am devenit membri ai Uniunii Europene. Cu o aprobare de la Uniunea Europeană ar fi putut să le aplice și în 2007, dar nu au făcut-o.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.