Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2008
procedural
Iulian Iancu
Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru
Discurs
Mişcarea face bine, mai ales dimineaţa. Vă mulţumesc.
## Stimaţi colegi,
Observ din partea reglementatorului că, deşi în comisie a susţinut, nu a avut obiecţii legate de aceste limite minime şi maxime, cu toate acestea acum, la susţinerea în plen, doreşte să le elimine. Dacă eliminăm, pe de o parte, numărul
de certificate pe care le acordăm celor care investesc în tehnologie de ultimă generaţie, iar pe de altă parte eliminăm această plajă minimă şi maximă care, în final, tot la îndemâna reglementatorului este, tot el va stabili această limită, dacă nu-i acordăm o limită, va fixa de la sine putere o limită prin care va descuraja investiţia, fiindcă el o va face în permanenţă, într-un dialog continuu cu operatorul de sistem de transport.
Sistemul naţional de transport, aşa cum bine aţi spus aici, se confruntă acum cu o dificultate de natură tehnică, va interveni la reglementator şi îi va spune: „Te rog să stabileşti o limită descurajantă pentru că încă nu sunt pregătit pentru preluarea acestor cantităţi.”
Or, el are o plajă de la 28 la 50 şi ceva în care poate să stabilească cum doreşte, în aşa măsură încât să rămână tentantă investiţia în România. Vă mulţumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.