Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2022
Informare · respins
Silviu Vexler
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Această comunicare are un rol cu totul deosebit, nu datorită mesajului său, ci mai ales datorită programului pe care îl prezintă. Este pentru prima dată când la nivelul Uniunii Europene a fost adoptată o astfel de strategie. Rolul ei este, în primul rând, unul simbolic și moral, al legăturii și al unității pe acest subiect și al măsurilor care trebuie adoptate.*
De asemenea, măsurile practice pe care această strategie le propune spre implementare sunt cu adevărat esențiale.
Mă bucur, în acest sens, să subliniez faptul că o bună parte dintre ele au fost deja adoptate în România*, fiind chiar primii în anumite cazuri. Este vorba de Legea privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, Legea pentru înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din România, Legea privind promovarea educației referitoare la istoria Holocaustului, pachetul legislativ privind supraviețuitorii Holocaustului și celelalte acte normative.
Subliniez, de asemenea, că toate aceste proiecte au fost inițiative parlamentare, promovate și susținute de