Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2007
procedural · adoptat
Doru Ioan Tărăcilă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule deputat. Stimați colegi,
Vă reamintesc că plenul celor două Camere a decis, cu 160 de voturi pentru, 9 voturi contra și 68 de abțineri, scoaterea punctului 1 din ordinea de zi, motiv pentru care se impune să intrăm în punctul 2, aprobat de plenul celor două Camere, având înscrisă angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de lege pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului.
După cum cunoașteți, proiectul de lege a fost depus la Parlament pe data de 24 octombrie 2007.
Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, în ședința din 24 octombrie 2007 au stabilit termen pentru depunerea amendamentelor sâmbătă, 27 octombrie, ora 14,00, și termen pentru transmiterea acestora la Guvern sâmbătă, ora 20,00, urmând ca Guvernul să hotărască asupra acestora și să prezinte Parlamentului proiectul de lege asupra căruia își asumă răspunderea.
Stimați colegi,
Vă rog să-mi permiteți să ofer cuvântul domnului primministru Călin Popescu Tăriceanu, pentru prezentarea proiectului de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.