Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2018
Informare · adoptat tacit
Cristina Mădălina Prună
Discurs
Vă mulțumesc, domnule ministru, pentru răspunsul pe care ni l-ați dat.
Cred și susțin în continuare faptul că ar fi fost bine să fiți la dezbaterile care au avut loc în comisiile reunite pe acest subiect, pe Legea offshore. Este o lege mult prea importantă să trimiteți doar secretarii de stat la aceste dezbateri și am spus că nici dumneavoastră n-ați fost absent motivat, nici domnul Teodorovici, cum nu a fost prezent nici directorul ANRM și este un lucru pe care l-a spus chiar colegul dumneavoastră de partid, domnul Vosganian, faptul că Guvernul a dat bir cu fugiții, iar dumneavoastră faceți parte din acest Guvern.
Acum referitor la ceea ce ați spus mai devreme, singurele speculații care au fost făcute au fost cele ale domnului Dragnea, care a venit cu tot felul de cifre pe care le-a scris pe _flip chart_ la televizor. De atunci n-am mai auzit absolut nimic de la dumnealui.
Alte speculații au fost făcute de colegul dumneavoastră de partid, domnul Gerea, care a spus că cineva vrea să ne țină dependenți de gazele rusești, cu ultima formă a legii care a trecut acum trei săptămâni de comisiile reunite.
Ați vorbit de industrie.
Cifrele ANRM spun că consumul de gaze în industrie este de doar 10% și aș vrea să vă întreb ce a făcut concret ministrul energiei pentru a crește acest procent, pentru că ați vorbit de dezvoltarea industriei petrochimice. 10% este totuși un procent rușinos, mai ales dacă ne dorim ca gazele să fie fructificate aici, în România.
Totodată, ar fi fost important să fiți la aceste dezbateri în comisie, alături de ministrul Teodorovici, ministrul de finanțe, pentru că vă citez din strategia energetică, pe care vă asigur că am citit-o cu foarte mare atenție, și spuneți dumneavoastră aici, sau strategia pe care totuși o susțineți, că: „Resursele suplimentare de gaze naturale din zăcămintele onshore și offshore sunt prevăzute în mixul energetic al României, în toate scenariile, cu excepția celui improbabil de menținere îndelungată a prețurilor joase, care nu justifică o continuare a investiției.”
Deci practic această afirmație care este prezentă în strategia energetică arată faptul că dumneavoastră ar fi trebuit să fiți prezent la dezbaterile din comisii, pentru că, iată, această afirmație are legătură tocmai cu capitolul acesta de fiscalitate, care până la urmă va decide, cred eu sau credem
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.