Vasile Nedelcu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am intitulat declarația politică de astăzi „Este aderarea României la Spațiul Schengen o decizie politică dincolo de rigorile tehnice?”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

România are o serie de realizări incontestabile în materia politicii externe: intrarea în NATO și în Uniunea Europeană. Din optica acestor constatări, integrarea în Spațiul Schengen ar reprezenta un pas firesc și posibil de realizat. Este un deziderat, dar și o obligație juridică asumată prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

În prezent, Spațiul Schengen cuprinde 25 de state, dintre care trei țări sunt asociate, respectiv Norvegia, Islanda și Elveția. Dintre statele Uniunii Europene, doar România, Bulgaria și Cipru aplică parțial acquis-ul Schengen. Prin urmare, pentru români, încă nu este posibilă trecerea necondiționată a frontierei între oricare două state Schengen.

România și-a asumat serios obiectivul Schengen și nu este o afirmație dintr-un avânt patriotic, ci o realizare constatată de către oficialii europeni care au monitorizat situația. Ca dovadă, în anul 2010 a fost adoptat raportul de evaluare favorabil țării noastre cu privire la Sistemul de Informații Schengen. Astfel, se marca deschiderea pentru țara noastră la acest spațiu, din martie 2011. Tehnic, erau îndeplinite toate criteriile de pregătire în cele patru domenii: frontierele aeriene, vizele, cooperarea în domeniul polițienesc și protecția datelor. Sub cronometru, Guvernul României și-a îndeplinit riguros misiunea, primind chiar reacții pozitive de la Bruxelles.

În lumina progreselor constatate, apare o întrebare, deloc retorică, a existenței unei condiționalități și mize politice. La ultima sesiune de evaluare tehnică, Franța a dat un semnal pozitiv, deși anterior părea să nu agreeze această idee. Aparenta susținere politică ne-a impulsionat, deoarece decizia trebuia luată pe baza rapoartelor de evaluare.

De ce prezentul arată altfel?

Votul negativ în Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene a anulat criteriile tehnice impuse și, deopotrivă, realizările tehnice ale Guvernului. Ca urmare, Franța se implică în perioada curentă în acordarea de asistență pentru securizarea frontierelor externe ale României. Mai mult, țara noastră și Franța s-au angajat în demersuri pentru combaterea infracționalității și a rețelelor de exploatare a minorilor.

Motivul real al stării de fapt trebuie regăsit și în atitudinea opoziției din România! Discursurile populiste au influențat mediul politic european, mizându-se pe corupția sistemului românesc. Acest motiv a fost preluat și a fost folosit ca un bumerang, instituțiile europene reproșând lipsa securității la granițele externe ale României cu Uniunea Europeană.

Merită oare să vorbim despre constanța discursurilor populiste ale opoziției, care ulterior a blamat inclusiv măsurile tranșante ale Guvernului pentru funcționarea corectă a vămilor? A meritat România acest pas înapoi? Cum ar putea să ne răspundă vinovații, justițiarii stângiști, care mai întâi au condamnat corupția sistemului vamal, pentru ca apoi, tot ei, să condamne și măsurile guvernanților de anihilare a corupției la granițe?