Vasile Nedelcu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am intitulat declarația politică de astăzi „Apel la etica parlamentară”.

## Dragi colegi,

Dumneavoastră, cei prezenți de față, vă spun că suntem în criză, că Parlamentul este în criză, și nu este doar criză economică, așa cum este opoziția tentată premeditat să o numească, este o criză a eticii parlamentare, o criză a valorii funcției și a demnității de parlamentar.

Stimați colegi,

Parlamentarul reprezintă pentru societate și pentru propriii alegători un model. El, parlamentarul, trebuie să fie preocupat de realizarea binelui public în folosul țării și al alegătorului pe care îl reprezintă.

Și pentru această nobilă misiune, el, parlamentarul, trebuie să aibă calități, și nu vicii, sau cel puțin suma virtuților să fie numeric mai mare decât numărul propriilor patimi. Într-o asemenea ecuație, interesul individual și meschin nu există sau nu ar trebui să existe, însă realitatea ne contrazice. Și, dragi colegi, dovezile sunt multe și incontestabile.

Deciziile recente, dar inutile, de colaborare cu instituțiile regimului comunist, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și cele de incompatibilitate cu demnitatea de parlamentar, ale

Agenției Naționale de Integritate, validează lipsa valențelor parlamentarului și a virtuților precum adevărul, cinstea și onoarea.

Este atitudinea afișată de unii parlamentari și de acțiunile lor inutile. Invocarea apelului la CEDO reprezintă, în fapt, negarea realității evidente și a lipsei de responsabilitate socială și parlamentară. Nimeni nu-i poate constrânge pe acești inși să-și toarne cenușă în cap, să-și ceară șansa la iertare oamenilor cărora le-au fost călăi și, ceea ce este mai important, iertarea lui Dumnezeu. Este dreptul, dar și păcatul lor să creadă că au făcut acte de patriotism.

Despre asemenea situații opinează și mărturisesc că înțeleg și împărtășesc părerea doamnei Macovei că sunt „tiribombe fără șanse de câștig”.

Acțiunile oamenilor care au acceptat pactul cu comunismul, în toată plenitudinea lui, au generat ceea ce un istoric a numit „cancerul sufletelor”. Securitatea a fost o instituție criminală din prima și până în ultima ei zi. Colaborarea cu Securitatea a fost un joc periculos. Au pierit oameni nevinovați, au fost distruse mii de vieți. Unii dintre foștii colaboratori, prea puțini însă, au ales calea unei căințe discrete, s-au retras de sub lumina reflectoarelor și își caută, poate, cu adevărat șansa la iertarea divină.

Nu se pretind exponenții conservatorismului din România, și nici nu au ambiții și orgolii peste măsura ființei lor.

Remarc alianța făcută în jurul unor interese meschine și vreau să-i întreb pe campionii USL-ului, și în primul rând pe liderii PNL-ului, cum rezistă în această coaliție. Decizia unirii ambițiilor politice ar fi trebuit să provoace un seism moral mai ales în PNL, liberalii fiind, cel puțin la nivelul discursului public, exponenții asanării morale a societății românești postcomuniste.