Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Domnica Doina Pârcălabu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Am participat și cred că am asigurat și suportul tehnic și de specialitate în cadrul comisiei, când a fost discutată, cu toate detaliile necesare, această inițiativă legislativă. Atunci
făceam precizarea că, la instituirea pensiei sociale minime garantate, nu s-au acordat drepturi persoanelor care erau beneficiare de indemnizații în baza altor legi decât cele care dau dreptul de pensie. Din evidențele noastre, la acel moment, am înregistrat aproape 12.500 de persoane care beneficiau de indemnizații și care nu au primit pensia socială minimă garantată – erau acele persoane pe care adesea le vedeam exemplificate la posturile de televiziune.
Având în vedere că această măsură de protecție socială se adresează, într-adevăr, persoanelor vulnerabile, și noi avem în vedere aici și persoanele care au trăit și au activat în zonele necooperativizate – este o măsură de asistență socială –, în prezent avem instituită acea formă de asistență socială privind venitul minim garantat. Luând în considerare preocupările Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale de revizuire a întregii legislații privind asistența socială, în sensul ca drepturile care se acordă să-și producă efectul exact la categoriile cărora li se adresează, și ținând cont, totodată, de modalitatea de instrumentare a acordării acestor drepturi, Guvernul consideră că, în acest moment, nu poate susține această inițiativă legislativă, urmând ca toate motivele care au stat la baza acestei inițiative să fie avute în vedere la reconsiderarea Codului de asistență socială.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.