Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2010
procedural · respins
Varujan Vosganian
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 12 – 17 aprilie a.c.
Discurs
## Stimați colegi,
Suntem din nou într-o situație în care, pe de o parte, suntem tentați să luăm anumite decizii, socotind că opinia publică ne va fi recunoscătoare și asta ar putea să ne lărgească suportul electoral, pe de altă parte, trebuie să privim cu realism și cu o bună cunoaștere a contextului evenimentul respectiv.
Ce ne spune prima parte? Ne spune – e foarte tentant – să oferim opiniei publice o propunere legislativă care garantează că prețul la gaze nu va crește din cauza exportatorilor rapace care nu fac decât să-și urmărească interesul economic îngust.
Eu, apropo de susținătorii acestei propuneri legislative, nu vreau să mă întorc și să vedem cine a privatizat petrolul și jumătate din producția de gaze acestor exportatori rapace. E interesant că exact cei care au făcut această privatizare vin acum să ne solicite să punem botniță exportului. Poate că, dintr-un anumit punct de vedere, e o viziune corectă. Care este riscul? Riscul este că dacă un producător cum este PETROM exportă gazul ieftin din România, va trebui să importăm mai mult gaz scump din străinătate și astfel prețul la gaze ar crește. Asta este, pe scurt, tema, iar opinia publică va afla de la noi că suntem garanții stabilității prețului la gaze. Care este însă realitatea? Realitatea este că România este destul de izolată în ceea ce privește fluxurile internaționale de gaz metan. România nu poate exporta gaz metan. Pentru a putea să exporte gazul metan e nevoie, pe de o parte, de finalizarea unei investiții, iar pe de altă parte, este nevoie de un acord cu Ungaria, astfel încât, oricum am întoarce lucrurile, nu se poate ca cineva, noaptea, pe ascuns, precum „mascații” de la Poliție, să lucreze această conductă fără știrea noastră și, brusc, a doua zi să ne trezim, ca în Legea Boyle-Mariotte, că gazele din România expandează către alte țări. Asta este o variantă stranie.
Puneți-vă apoi în situația în care o țară membră a Uniunii Europene interzice prin lege un export. Poate că asta ar putea să pară domnului Corlățean – care, altminteri, este specialist în chestiuni de natură diplomatică – uzual. Eu nu știu ca vreo țară din Uniunea Europeană să ia, unilateral, decizia aceasta, mai ales că, stimați colegi – și asta nu s-a spus aici –, trebuie să vă previn că, în câțiva ani, noi trebuie să aliniem oricum prețul la gazul intern, pentru că, ăsta, iarăși, nu este meritul nici al liberalilor, nici al altora, ci tot al susținătorilor proiectului de lege, care au convenit în timpul negocierilor capitolelor de aderare un calendar – pe care noi l-am împins cât am putut apoi – de aliniere a prețului la gaze.
Vă spun eu că – până când se termină conducta se încheie acordurile internaționale – prețul la gaze oricum va fi aliniat.
Ce vom face noi acum, dacă vom vota această propunere?
Le vom promite românilor că veghem în mod iluzoriu asupra stabilităților financiare pentru că, de fapt, prețul la gaze nici nu va scădea, nici nu va crește în urma acestei propuneri legislative și nu există niciun pericol iminent. În schimb, trebuie să explicăm de ce luăm o astfel de atitudine atunci când nu există pericol.