Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 iunie 2018
Informare · respins
Laurențiu Dan Leoreanu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Arhitectura financiară a viitorului cadru financiar multianual reprezintă unul dintre dosarele prioritare ale Uniunii Europene. Dincolo de dezbaterile care vizează găsirea unor soluții sustenabile privind migrația și dezvoltarea capabilităților de apărare ale spațiului comunitar, este clar că decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană pune în dificultate statele membre.
În acest context, viitorul cadru financiar multianual trebuie să acopere principalele lipsuri provocate de recentele schimbări ale scenei geopolitice europene, și anume: introducerea unei condiționalități între managementul fondurilor și principiul statului de drept, precum și diminuarea fondurilor destinate politicilor tradiționale – politica de coeziune și politica agricolă comună, precum și intenția de comasare a instrumentelor privind acțiunea externă, care prevede includerea ei într-un instrument global.
Având în vedere faptul că negocierile privind viitorul cadru financiar multianual se vor finaliza în timpul președinției Consiliului deținute de România, de interes pentru țara noastră vor fi aspecte care țin de analiza impactului noilor propuneri sectoriale asupra României, impactul propunerilor de creștere a ratei de cofinanțare pentru politica de coeziune și pentru politica agricolă comună, precum și scăderea prefinanțărilor în cazul politicii de coeziune, propunerile de comasare a instrumentelor privind acțiunea externă, precum și analiza propunerilor privind noile resurse proprii.
Partidul Național Liberal va vota pentru adoptarea proiectului de opinie elaborat de Comisia pentru afaceri europene, cu atenție asupra diminuării acestor fonduri destinate politicilor tradiționale.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.