Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2008
procedural · respins
Constantin Gheorghe
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să informez colegii că, ieri, la solicitarea procurorului general, ne-am întrunit în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și am procedat la o verificare a originalității acestor dosare. Am constatat cu toții că, din punct de vedere fizic, tehnic, hârtiile erau niște copii care, pentru Parchetul General, constituie documentul originalul, fiind – așa cum a spus colega Norica Nicolai – niște volume constituite în urma disjungerii din altă cauză. Dar apar trei variante de soluționare a acestei restituiri, pentru că, prin hotărârea adoptată anterior de Senat, am hotărât, pe baza supoziției că avem o copie a acestui dosar, să îl arhivăm. Logic, la vremea respectivă.
În urma intervenției procurorului general, a constatării și a acceptării explicației că, de fapt, copia constituie original pentru Parchetul General, noi trebuie să restituim acest material probatoriu, fără de care ei nu pot lucra _._
În acest sens, putem să mergem pe varianta care s-a propus inițial, la care am participat și eu. Și, într-un fel, mi-am dat acordul, adică să copiem, la un departament al Senatului, un exemplar pe care să-l arhivăm, iar acela care este copie, dar pentru Parchet obiect de lucru original, să-l restituim prin procedurile normale. A doua variantă este și cea propusă de doamna Norica Nicolai, care presupune prezența unui reprezentant al Parchetului și a unuia al Senatului în momentul efectuării copierii și evidențierii actului, că nu există file lipsă și așa mai departe, și varianta a treia, care aparține colegului Eckstein Kovács Péter, spune clar – domnule, noi ce să mai facem cu aceste dosare, noi am avut treabă cu ele în momentul în care am stabilit, conform Regulamentului Senatului, dacă cerem sau nu începerea urmăririi penale, pe cale de consecință, nemaifiindu-le utile, să le restituim.
În acest sens, cred că trebuie modificată acea hotărâre, printr-o nouă hotărâre, iar din punctul nostru de vedere, al grupului nostru, mergem și noi pe aceeași propunere, susținem propunerea colegului Eckstein Kovács Péter, adică, să le restituim materialul, pentru că Senatul, oricum nu mai are ce să facă cu el.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.