Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 mai 2018
procedural · respins
Gabriela Crețu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Așa cum am precizat la început, este al doilea element din pachet care definește conceptul de prezență digitală substanțială și, în consecință, statele care vor putea primi impozite din cele colectate, în măsura în care respectivele companii impozitate au prezență în statele respective, criteriile de calcul al acestei prezențe, ce activități intră în cadrul respectivei prezențe digitale substanțiale, așa apare conceptul.
Și, ca și în partea anterioară, considerăm că lucrurile trebuie făcute, dar soluțiile tehnice trebuie lucrate extrem de bine, pentru ca să nu permită nici sustragerea de la plata impozitelor respective și ca să aibă beneficiu bugetul fiecărui stat în care asemenea societăți își desfășoară activitatea. Pe de altă parte, să nu punem nici niște praguri prea mici, ca să avem enorm de mari cheltuieli în a colecta datele, să fie ceea ce încasăm mai puțin decât banii pe care îi cheltuim ca să colectăm datele în baza cărora luăm impozitul respectiv.
Pentru asta trebuie lucrat în continuare, așa cum am precizat la început. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.