Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 decembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Ștefan Mihail Antonie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Așa cum știți, Comisia pentru modificarea și completarea Regulamentului Senatului este o comisie specială. Ținând cont că în această perioadă au fost foarte multe evenimente, noi recunoaștem că am reușit mai greu să intrăm în cvorum, deoarece foarte mulți membri din comisia noastră sunt președinți de comisii, vicepreședinți, secretari sau lideri la grupurile politice.
De aceea, pentru că au apărut noi discuții privind concordanța unor texte din Regulamentul Senatului cu ceea ce prevede Constituția, avem rugămintea față de colegii noștri să aprobe prorogarea termenului pentru 31 martie 2008, deci prelungirea termenului de activitate pentru Comisia specială pentru modificarea și completarea Regulamentului Senatului.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.