Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2009
other · respins
Titus Corlățean
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Avem de a face cu o propunere legislativă extrem de importantă și cu un conținut extrem de important, pe care l-am putea egala cu o reparație morală, dar și materială, absolut firească și, din acest punct de vedere, vreau să-mi exprim profunda surprindere cu privire la poziția Guvernului de respingere a acestei propuneri legislative, pentru că vorbim despre o reparație, peste ani, pentru niște acte nu doar de nedreptate, vorbim despre ceea ce a fost numit anterior: „crime comise în perioada comunismului împotriva propriilor cetățeni”. Or, cred că este datoria statului român și a celor care au condamnat „crimele comunismului” să fie în acest moment pe o poziție corectă, echitabilă și de acceptare și susținere a acestei propuneri legislative.
Închei spunând că mă aștept din partea colegilor senatori să aibă o poziție corectă, de sprijinire a acestui proiect legislativ, deoarece, altfel, sunt interesat să știu cum își vor putea prezenta poziția public și Guvernul, dar și cei care vor vota împotriva reparării unor nedreptăți și crime comise în perioada comunistă împotriva propriilor cetățeni.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.