Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Emilia Arcan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, doamnelor și domnilor senatori!
Tema declarației mele politice astăzi este „Acordarea sprijinului cuplat agricultorilor din țara noastră pentru culturile vegetale și zootehnie”.
În săptămânile din urmă, când unii români se ocupau de manifestații politice, la ordinea zilei a apărut un risc major privind sprijinul cuplat pentru agricultura românească. De altfel, joia trecută, pe 16 februarie, a avut loc la Bruxelles o întâlnire între reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și reprezentanți ai Directoratului General AGRI pe această temă.
Întrucât nu toată lumea este familiarizată cu această importantă formă de sprijin, permiteți-mi, în două rânduri, să precizez despre ce este vorba.
Sprijinul cuplat este o plată directă care se acordă fermierilor pentru unele sectoare, culturi și specii de animale aferente zootehniei... aflate în anumite dificultăți și care sunt considerate importante pentru România, din motive economice, sociale și de mediu. Sprijinul cuplat este o formă suplimentară de susținere financiară din fonduri europene, care se adaugă celorlalte scheme de plăți directe, respectiv schema de plată unică pe suprafață, plată redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu și plată pentru tinerii fermieri, după caz.
Precizez că foarte mulți fermieri români beneficiază de acest sprijin, care, cel puțin pentru unele culturi, este substanțial.
Un singur exemplu: pentru un hectar cultivat cu cartofi pentru sămânță, sprijinul cuplat este de aproape 1.000 de euro în... și acesta crește anual până în anul 2020.
Doamnelor și domnilor senatori,
Spuneam la începutul declarației mele că a apărut acest risc ca un sprijin să nu mai poată fi plătit din cauza unor observații venite, anul trecut, de la Uniunea Europeană. Chiar mai mult, s-a vorbit și despre eventualitatea ca banii primiți până acum de fermieri să fie ceruți înapoi. Ar fi un dezastru să se întâmple așa ceva. Ceea ce mă intrigă legat de acest caz este faptul că foștii guvernanți nu au mișcat nici măcar un deget pentru a soluționa acest diferend. Și asta, cum se știe, în ciuda faptului că și domnul Achimescu, și domnul Cioloș cunoșteau bine domeniul și aveau canale mai bune de comunicare cu oficialitățile europene.
Avem aici încă o dovadă a faptului că nu este bine să numim în posturi importante oameni care nu răspund în fața alegătorilor și cărora nu le pasă de ceea ce lasă în urma lor.
Spre lauda sa, actualul ministru nu a rămas în aceeași imobilitate. Dimpotrivă, s-a sesizat rapid, ceea ce mă face să închei adresând felicitări actualei echipe de la Ministerul Agriculturii, care nu a așteptat să se producă ireparabilul, a înfruntat direct și responsabil problema, a trimis la negocieri o echipă de specialiști care să-i convingă pe oficialii Uniunii Europene de oportunitatea, necesitatea și finalitatea benefică a sprijinului cuplat.