Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2015
Declarații politice · respins
Ioan Ghișe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, stimați colegi!
Titlul declarației mele politice este următorul: „Afirmația potrivit căreia Parlamentul blochează justiția este, pentru cei care cunosc despre ce vorbesc, o minciună și, pentru cei care nu cunosc despre ce vorbesc, un fals”.
Asistăm în ultima perioadă la o avalanșă de acțiuni ale Ministerului Public – Parchetul General, care, prin una din direcțiile sale, DNA, a devenit, în ultimele luni, foarte activ, prin a aduce în atenția opiniei publice dosare blocate de către DNA de trei, cinci, șapte sau chiar 10 ani.
Unii dintre cei care se exprimă în spațiul public, indiferent că este vorba de ziariști, cetățeni de bună-credință sau
politicieni, afirmă că Parlamentul – în unele cazuri particulare, Senatul sau Camera Deputaților – este autoritatea care blochează bunul mers al justiției.
Este cazul să precizăm nuanțele celor două teze ale art. 72 din Constituție. Potrivit alin. (2), parlamentarii, deputați și senatori, pot fi cercetați penal și trimiși în judecată. Dar urmează teza a doua a alin. (2) din art. 72: reținerea, percheziția și arestarea se fac doar cu încuviințarea Camerei din care aceștia fac parte.
Așadar, justiția, mai bine zis, Ministerul Public este liber să trimită oricând în judecată oricare dintre parlamentari, dacă și-a finalizat cercetarea penală, pentru care, de asemenea, este liber s-o efectueze. Abuz constituțional au făcut ministrul justiției, procurorul general când au cerut Senatului să încuviințeze „formularea cererii de începere a urmăririi penale” în cazul unor colegi senatori: doamna senator Ecaterina Andronescu, respectiv domnul senator Șerban Mihăilescu, foști miniștri și actuali senatori.
Senatul nu este Cameră de încuviințări de formulări de cereri de începere de urmăriri penale. Alin. (2) precizează că deputații și senatorii pot fi cercetați penal și trimiși în judecată. Fac aceste precizări pentru că este necesar, atât pentru noi, senatorii, cât mai ales pentru opinia publică, să rețină că justiția este liberă în a trimite în judecată parlamentari.
Situația de reținere sau arest înaintea începerii judecății este reglementată prin Recomandarea nr. 80 a Consiliului miniștrilor de justiție din țările membre ale Consiliului Europei și acolo se precizează în mod explicit că sunt trei cazuri în care se recomandă cercetarea în stare de reținere sau arest înaintea începerii procesului. Este situația în care suspectul este posibil să fugă, este situația în care suspectul obstrucționează justiția și este situația în care suspectul este posibil să comită alte infracțiuni. Așadar, ceea ce se petrece acum cu DNA-ul este un abuz de drept și această declarație politică o fac cu solicitarea explicită și precisă către ministrul justiției să se pronunțe public pe subiect. Același lucru ar trebui să-l facă, în măsura în care îl înțelege corespunzător, procurorul general.