Gabriela Crețu

Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea se intitulează „Despre drepturi, datorii și răspundere”.

În ultimul timp, am fost frecvent întrebată ce cred despre deciziile privind exploatarea aurului și gazelor de șist, reacțiile cetățenilor și răspunsurile autorităților la ele. Considerațiile următoare reprezintă un foarte succint răspuns.

Problema esențială a acestor luni nu este aurul sau gazele de șist. Problema este maniera de adoptare a deciziilor politice și rolul jucat de autoritățile statului în a defini și apăra interesul public.

Obiectivele urmărite sunt îndreptățite, dar greu de atins, dacă nu imposibil, în contextul prevederilor din acordurile existente. Creșterea independenței energetice ar impune drept condiție minimală un acord bazat pe împărțirea producției. Dezvoltarea la care extragerea aurului poate contribui este altceva decât creșterea produsului intern. Dezvoltarea înseamnă sustenabilitate economică, socială și de mediu. Mai simplu, apa se bea, caprele se mănâncă, dar aurul, nu. Așa am învățat, de mică, de la unul care se chema Midas.

Cetățenii care ies în stradă pot avea dreptate sau pot greși; ca și noi. Manipularea îngrijorării lor este posibilă, uneori reală. Ea nu exclude buna-credință a majorității și faptul că manipularea poate fi de ambele părți ale baricadei; nici nu schimbă situația. Funcția protestului este de a ne semnala că există o problemă, nu de a impune soluții. Găsirea soluțiilor la îngrijorările exprimate revine autorităților.

O parte a informațiilor care scot protestatarii în stradă a fost pusă în circulație de noi, în anii din urmă. Dacă i-am informat corect, nu avem motive să spunem că oamenii greșesc sau să ne mirăm că nu și-au schimbat opțiunea.

Minimalizarea sau denaturarea semnificației demonstrațiilor este inacceptabilă democratic. Cetățenii au dreptul și au datoria de a-și exprima punctul de vedere și a-și apăra interesele, inclusiv prin nesupunere civică; doar dacă este cazul. Într-o democrație, oamenii nu sunt cetățeni doar o dată la patru ani.

Dacă totuși opoziția față de exploatarea aurului cu cianuri și față de fracturarea hidraulică ar fi generată de necunoaștere, atunci statul român este responsabil de organizarea unor campanii de informare corecte și neutre cu privire la avantajele și riscurile exploatării. Orice campanie făcută de părțile direct interesate naște, în mod justificat, neîncredere. Și există deja destulă neîncredere în societatea românească.

Un referendum poate ar fi fost de preferat. Nu referendumuri locale, căci resursele subsolului nu sunt ale unei anumite comunități și nu sunt doar ale celor de astăzi. Toți cetățenii României ar trebui să se pronunțe în baza unui principiu: în secolul al XXI-lea, țările se legitimează nu prin ceea ce au fost ele odată, în trecutul lor; sunt recunoscute pe scena internațională doar dacă se presupune că mai au un viitor. Graba cu care vrem să exploatăm toate resursele și să privatizăm bunurile publice în beneficiul generațiilor actuale contravine acestui principiu.