Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 aprilie 2018
Declarații politice · respins
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Cândva se spunea: „Ai carte, ai parte.” Asta a încercat să facă și Comisia de învățământ prin amendamentele pe care le-a construit și cu care vine în fața dumneavoastră în încercarea de a duce copilul mai repede într-o formă de socializare și de a crea obligativitatea participării lui într-o formă de învățământ într-un mod gradual, în așa fel încât sistemul să-și poată construi elementele de infrastructură și să poată cuprinde copiii în formele de învățământ superior... de învățământ preuniversitar. Așa se face că este prevăzută obligativitatea grupei mari până în 2020 și a grupei mijlocii până în 2023.
Experiența altor țări, rezultată din toate documentele la care avem acces, pentru că, în acest moment, e greu să spunem că nu avem acces la informații, arată că socializarea copilului cu cât se face de la vârste mai mici cu atât el are o șansă de evoluție pozitivă în viața lui activă și cariera profesională mai mare.
De aceea, vă adresez, cu tot respectul, rugămintea să votați această lege, așa cum a rezultat ea din analiza extrem de serioasă și profundă pe care Comisia de învățământ a făcut-o.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.