Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2016
procedural · respins
Emil Marius Pașcan
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 7–12 martie a.c.
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Chiar foarte scurt. Am vrut doar să vă arăt că s-a creat o falsă problemă – și îmi pare rău că președintele Comisiei pentru cultură a făcut acest lucru. Vorbim de 12 televiziuni din pachetul „must-carry”. S-a spus că se dorește astfel, prin acest proiect, să li se plătească datoriile. Iertați-mă, cele 12 libere la retransmisie sunt cele mai importante televiziuni din România.
Deci dacă toate sunt îngropate în datorii și noi așa înțelegem să le plătim este absolut o manipulare și o falsă problemă care s-a adus în discuție. Eu vorbesc de constituirea unui fond pentru susținerea exclusivă a emisiunilor de cultură și de educație, ceea ce nu se întâmplă la ora actuală în România.
Este o cale. Câtă vreme nu se vine cu o alta, eu cred că aceasta este una utilă și realizabilă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.