Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 noiembrie 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Felicitări și sper ca acest semnal cu privire la absorbția fondurilor europene să fie un semnal puternic către societate.
Revenim la punctul 4 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 15/1993 pentru aderarea României la Convenția europeană în materia adopției de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967.
Din partea Guvernului participă domnul secretar de stat Nicolae Ivășchescu.
Inițiatorul nu este prezent în sală.
Vă rog să prezentați punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 8.
## **Domnul Nicolae Ivășchescu** – _secretar de stat_
_în Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 15/1993 pentru aderarea României la Convenția europeană în materia adopției de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, în conformitate cu art. 26 din convenție, autoritatea din România căreia i se pot transmite cererile prevăzute de art. 14 este Ministerul Justiției.
În România, autoritatea competentă să pronunțe o adopție valabilă este o autoritate judiciară, respectiv autoritatea competentă, în sensul Convenției europene în materia adopției de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, este instanța judecătorească.
Față de cele prezentate mai sus, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu susține prezentul proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.