Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 februarie 2010
procedural · respins
Petru Filip
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 8–13 februarie a.c
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a discutat această propunere legislativă în 15 decembrie 2009 și a dat un raport de respingere, cu majoritate de voturi.
Aș vrea să fac un scurt comentariu asupra acestei propuneri legislative, pentru că – departe de a o discuta numai prin prisma raportului de respingere și a poziției Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului – ea este foarte importantă pentru că se dorea, până la urmă, pe fondul ei, simplificarea birocrației care există în ceea ce privește documentația și avizele legate de construcții. Este vorba despre Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Ea dorea pe fond ca toate avizele sau, mă rog, avizele care se cer de obicei să le ai la depunerea documentației de construcție, avizele din partea deținătorului de rețele să nu mai fie cerute.
Sigur că din punctul de vedere al birocrației este evident că ar fi însemnat o ușurare, însă, din punctul de vedere a ceea ce se întâmplă la ora actuală, legat de disciplina în construcții și de necesitatea ca în momentul în care ai o investiție și o documentație pentru o investiție nouă, în principal, care înseamnă, până la urmă, și relația cu deținătorii de rețele și cu prestatorii de servicii în această zonă, mă refer la alimentări cu apă, canalizare, energie electrică, termică și așa mai departe, am considerat că această inițiativă ar complica și mai mult lucrurile.
De aceea o parte dintre membrii comisiei au fost de acord cu un raport de respingere, iar câțiva dintre colegi au fost pentru un raport de admitere.
Acesta a fost cadrul sau fondul acestei propuneri legislative pentru care, repet, comisia a dat un raport de respingere, cu majoritate de voturi.
Există un aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.