Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Georgică Severin
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru buget, finanțe a transmis un aviz negativ comisiei.
Propunerea legislativă a fost luată în dezbatere de Comisia pentru cultură în mai multe date, în 24 noiembrie, 8 decembrie și 2 februarie a.c., în prezența președintelui CNA, doamna Laura Georgescu. Din partea Guvernului, la ședință a participat domnul Alexandru Oprean.
Punctul de vedere al CNA a fost acela că, în măsura în care există în momentul de față o serie de măsuri necesare pentru asigurarea tranziției de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală, o asemenea propunere ar intra în contradicție cu măsuri ale legislației europene în ceea ce privește domeniul concurenței, în special reglementările comunitare în materia ajutoarelor de stat.
În același timp, în data de 8 decembrie 2015, au fost invitați să participe la o ședință a comisiei reprezentanți ai Consiliului Concurenței, Asociației Române de Comunicații Audiovizuale, Asociației de Comunicații Electronice, Asociației Operatorilor Mobili din România, precum și reprezentanți ai principalelor posturi de televiziune din România.
În mare majoritate, cei prezenți au susținut următoarele idei:
Posturile de televiziune cuprinse în lista „must-carry” sunt libere la transmisie și ar fi discutabilă în acest context introducerea unei taxe tocmai în favoarea lor. Mecanismele pieței libere ar trebui lăsate să funcționeze fără imixtiunea statului, care, pentru constituirea acestui fond, ar colecta o taxă de la societăți comerciale private și ar distribui fonduri altor societăți comerciale private.
Instituirea unei taxe plătite de operatorii serviciilor de cablu TV ar conduce la mărirea taxelor plătite de abonații acestora.
Reprezentanții Consiliului Concurenței au fost de acord că această taxă ar constitui o schemă de ajutor de stat, susceptibilă de a încălca legislația Uniunii Europene în domeniul concurenței și, în consecință, nu pot susține propunerea legislativă.
Pentru toate aceste argumente, Comisia pentru cultură și media a hotărât, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenți, să adopte raport de respingere.
În fond, stimați colegi, vorbim de faptul că se iau 5% din veniturile unor societăți private, ca să fie împărțite de către stat la alte societăți private.
Nu mi se pare firesc, nu mi se pare normal, pentru că suntem pe o piață liberă, plus că facem un lucru: o instituție care are rol de reglementare și control, Consiliul Național al Audiovizualului, devine administrator al unor fonduri, ceea ce nu apare în legea ei și nici nu mi se pare că ar fi cazul, pentru că, atunci, prin deciziile pe care le-ar lua, într-un fel, și-ar asuma și rolul de arbitru în distribuția acestor fonduri pentru cei 12... primii de pe lista „must-carry”.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .