Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iunie 2013
other · respins
Miron Tudor Mitrea
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Proiectul de lege – două săptămâni la comisie.
25. Urmează Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă.
Inițiator, Guvernul României.
## **Domnul Mihai Adrian Albulescu** – _secretar de stat_
_în Ministerul Economiei_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Acest act normativ are drept scop protecția comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia, precum și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă.
Legea nr. 158/2008 transpune în legislația națională prevederile Directivei 2006/114 a Parlamentului European și a Consiliului privind publicitatea înșelătoare și comparativă.
Proiectul de act normativ vizează:
1. Asigurarea unității legislative.
2. Stabilirea autorităților competente – în acest sens, se introduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ca autoritate competentă cu verificarea respectării prevederilor care au drept scop protecția consumatorilor.
3. Stabilirea perioadei de prescripție.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem adoptarea acestui act normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.