Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 septembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Allen Coliban
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 68 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, Comisia pentru mediu și Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări, prin adresa nr. L101 din data de 8.05.2017, au fost sesizate de către Biroul permanent în vederea dezbaterii și elaborării raportului comun asupra Propunerii legislative privind protejarea suprafețelor forestiere din România, inițiată de domnul deputat PSD Ciuhodariu... Ciuhodaru Tudor. Îmi cer scuze!
Consiliul Legislativ a analizat propunerea; a avizat-o negativ, deoarece nu respectă cerințele de tehnică legislativă.
Potrivit punctului de vedere, propunerea legislativă instituie reguli insuficient conturate, fiind aproape imposibil să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Guvernul a trimis punct de vedere negativ. Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare durabilă a avizat negativ propunerea legislativă.
În ședințele din 30 mai și 13 septembrie, membrii celor două comisii au analizat propunerea și au hotărât să adopte, cu unanimitate de voturi, un raport comun de respingere, pe care îl propunem, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului, împreună cu propunerea legislativă.
Propunerea face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.