Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Eugen Orlando Teodorovici
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare introducerea cotei reduse de TVA de 0% pentru livrarea unor bunuri și servicii, în vederea sprijinirii sectorului serviciilor sociale, a sectorului agricol și pentru facilitarea accesului populației la o locuință fără suportarea taxei pe valoarea adăugată.
De asemenea, inițiativa prevede modificarea plafonului cifrei anuale de afaceri până la care o persoană impozabilă poate aplica scutirea de TVA, plafon care se majorează de la 65.000 de euro la 88.500 de euro, stabilind și regulile referitoare la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici, aplicabile în anul 2017.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia economică, industrii și servicii au transmis avize favorabile, iar membrii Comisiei pentru buget, finanțe au adoptat raport de admitere, cu amendamente.
Unul dintre amendamente este cel referitor la propunerea de a reduce de la 9 la 5% pentru partea de inputuri din agricultură, iar partea de locuințe..., să renunțăm la ea și, la fel, la zona de media.
Se propune o abordare în doi pași, pentru că Ministerul de Finanțe, între timp, a solicitat punct de vedere Comisiei Europene pentru o cotă 0 de TVA, numai că, așa cum spune directiva pentru TVA, este o perioadă destul de lungă pentru un răspuns, de până la 8 luni de zile, și în acest sens a fost făcută și propunerea aceasta de a avea o reducere de 5% la TVA, de la 9 la 5%, iar, după ce Comisia Europeană, sperăm, va răspunde favorabil, să facem următorul pas, pentru 0%.
În acest sens, Comisia pentru buget, finanțe supune, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului raportul de admitere, cu amendamente.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.