Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2013
other · adoptat
Victor Paul Dobre
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Ambii antevorbitori au spus o serie de lucruri și ele așa sunt, dar proiectul de lege care ne-a fost prezentat este în contradicție cu cadrul legislativ general și, în același timp, trebuie să recunoaștem că avem o serie întreagă de probleme: noi avem orașe de 4.000 de locuitori, comune de 20.000 și municipii de 11.000.
Asta a fost o situație pe care am moștenit-o și încă n-am corectat-o. Ceea ce cred însă că este important este angajamentul Ministerului Agriculturii și al Guvernului de a reglementa chestiunea pe care o menționa domnul deputat Cseke, respectiv situația satelor care sunt componente ale orașelor.
În România, de asemenea, avem o problemă: în general situația orașelor mici a fost, este și în continuare va fi dificilă.
Această propunere vrea să rezolve. Din păcate, nu o poate rezolva și, bineînțeles, noi nu vom vota acest proiect de lege, Grupul PNL, dar am reținut ca și ceilalți colegi angajamentul Ministerului Agriculturii pentru a reglementa această chestiune pentru viitorul buget al Uniunii Europene. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.