Emil Marius Pașcan

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!

Declarația mea politică se intitulează „Ciocoii de azi, fără niciun Dumnezeu!”.

Am privit către Liviu Dragnea și baronetul socialist, cocoțat consecvent în funcțiile publice ale guvernării României din ultimele aproape trei decenii. Există o similitudine șocantă cu lumea pestriță, gureșă, tragi-comică, descrisă literar de nenea Iancu Caragiale, la vremea sa, dar este la fel de izbitoare oglinda unei societăți renăscute și degenerate modernist surprinsă în cartea lui Nicolae Filimon „Ciocoii vechi și noi sau ce naște din pisică șoareci mănâncă”.

Este recompus astăzi, în tușele sordide ale crudei realități, un model de ascensiune socială al cărei erou este „ciocoiul”.

Revedem aproape dramaturgic prototipul desăvârșit al parvenitului, individul lipsit de caracter și de scrupule, de o consecvență înfricoșătoare.

Aburcă peste cadavre, se cațără spre vârful piramidei sociale prin jaf, furt și exploatare, pentru că singura sa morală este aceea de a nu avea niciuna.

Vedem în deplina sa statură grotescă parvenitul lider, politrucul PSD-ist de sorginte comunistoidă, pornit în afaceri ca un mărunt speculant și cârciumar, inițial obedient și lingușitor cu cei mari, „șoptitor” pe la serviciile secrete, de la care avea nevoie de protecție pentru afacerile veroase.

Vedem evoluția ticăloșitului afectat de boala înavuțirii ascunse prin orice mijloace.

Cu puțină istețime, ciocoiul vremurilor noi avansează similar în stufoasa ierarhie a potentaților, după aceeași „rețetă” consacrată de tipologia antecesorului său istoric, devenit personajul literar prototip, Dinu Păturică.

Lansat într-o competiție politică, ajuns mare demnitar și om de stat, nu are nicio treabă cu vreo doctrină politică, condiția sa intelectuală nu răzbate până la astfel de „fleacuri” ideologice mărunte, inutile.

Deși tipologic pornește „de la ciocoiul cu anteriu și cu călămări la brâu” al vremurilor fanariote, își schimbă „părul”, nu și năravul, devenind „ciocoiul cu frac și cu mănuși albe din zilele noastre”.

Astfel, ciocoii de pe vremea lui Nicolae Filimon au devenit ciocoii PSD-iști cu ștaif de astăzi.

Se luptă de ochii prostimii cu „statul paralel”, pe care înșiși îl compun, inventează dușmani imaginari care, chipurile, sug avuția poporului, declamă „mândria” de a fi român și familia tradițională, în care modelul consoartei trebuie să fie cu 30 de ani mai tânără decât ciocoiul, în timp ce își ascund veniturile astronomice oneroase prin offshore-uri ori îndeasă banii „noaptea, ca hoții” prin cripte și cimitire.

Sunt înfipți ca vampirii cu firmele lor în bugetul statului, iar tot ce spun este doar spoială, demagogie și minciună pentru cei pe care îi numesc disprețuitor „populimea”.

Din când în când, mai aruncă câte o ciozvârtă...