Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2023
other · respins
Ervin Molnar
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „24 februarie 2022 – revenirea barbariei în Europa”.
24 februarie 2022 va rămâne în istorie ca momentul în care Europa, din dorința unui dictator scelerat și paranoic, s-a întors la acele vremuri pe care noi, cei care am trăit și încă trăim acest moment, am crezut că le vom cunoaște numai din cărțile de istorie și memorialistică. Atacarea Ucrainei de către Federația Rusă a reprezentat un atac asupra întregii civilizații și culturi europene, ce se definește prin garantarea liberei dezvoltări a personalității umane, a drepturilor și libertăților cetățenești, a pluralismului, statului de drept și toleranței, concepte ce reprezintă opusul total al regimului patronat de Vladimir Putin.
La marcarea împlinirii unui an de crimă sponsorizată de statul rus, vreau să reamintesc că România a fost chiar din primele zile de război alături de Ucraina, iar această opțiune a fost asumată deschis de conducerea țării, respectiv de președintele Klaus Iohannis și de prim-ministrul Nicolae Ciucă. Acest sprijin s-a manifestat pe mai multe paliere. Am asigurat tranzitul refugiaților din calea războiului, am primit și integrat cetățenii care au ales să rămână în România, am pus la dispoziție infrastructura pentru ajutorul către Ucraina* și a exportului de mărfuri din această țară, în special al cerealelor, am ajutat în momentele dificile când sistemul energetic din Ucraina a fost atacat.
Mai mult, am susținut și vom susține în continuare opțiunea Kievului de integrare europeană, sancțiunile decise de statele occidentale la adresa Rusiei, precum și cererea de investigare de către Curtea Penală Internațională a genocidului și a crimelor de război. La recentul summit B9 de la Varșovia, România și-a reafirmat determinarea de a ajuta Ucraina atât cât va fi necesar. Această poziție este una solidară cu cea a statelor occidentale, respectiv cu a țărilor membre NATO.