Emil Marius Pașcan

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!

Declarația mea politică se intitulează „Epigonii statului paralel”.

În urmă cu o sută de ani, după secole de luptă, trudă și sacrificii supreme, după un război purtat pentru independența țării, străbunii noștri săvârșeau Marea Unire și făureau România. Adunau în aceeași matcă teritorială țările românești, națiunea română și făureau statul român. Admirabil acest efort, excepțională consfințire și binecuvântare dumnezeiască a năzuințelor de veacuri a atâtor români, care au scris, prin sângele și jertfelnicia lor, istoria tumultoasă și, adeseori, învolburată ori înnegurată a acestui popor, atât de greu încercat de-a lungul veacurilor.

Iată, acum, la distanță de un centenar, după ce străbunii noștri au consfințit România ca stat unitar, suveran și de sine stătător, unii dintre jalnicii politruci de azi s-au „învrednicit” să imagineze și să creeze, la rândul lor, un stat: statul paralel. Rușinos, aberant, incredibil.

În acest stat fabulos ne întoarcem în lumea basmelor, a poveștilor, din păcate, cu dedicație pentru adulți, cu „lupul cel rău”, pe post de Soros, ori multinaționale care ne cotropesc, cu Căpcăunul aflat la Parchetul General, cu Baba-Cloanța de la DNA, cu Zmeul Zmeilor de prin serviciile secrete, și-i aflăm pe Feții-Frumoși „ca lacrima”, pe Dragnea și Tăriceanu, cum luptă din răsputeri cu toți acești răi bizari, fantastici, care ne copleșesc cu statul lor paralel cu tot.

Culmea este că cei doi lideri ai PSD și ALDE, care acum dețin frâiele puterii statului autentic și neparalel de drept, susțin că, de fapt, ne guvernează utopic celălalt stat, adică cel fantasmagoric și paralel.

Am înțelege retorica dacă Liviu Dragnea, Ghiță, Ponta, Oprea, precum și alți acoliți și oportuniști de curioasă strânsură ai statului de „drepți” nu ar fi stat, mai an, la câte un tenis informativ, șprițuri, șorici și niscai chiolhane pe la casele de protocol, prin tărâmurile secrete ale „statului paralel”, ciocnind paharele și reglând problemele statului, împreună cu Baba-Cloanța și Zmeul Zmeilor. Și nu era narațiunea situată peste șapte mări și șapte țări, încât să se potcovească puricele cu nouăzeci și nouă de oca de fier

și să sară până în slava cerului, ci era tocmai colea, adică la vilele de protocol ale „zmeimii”, K1, K2, T14 și altele identice.

Așadar, vorba lui nenea Iancu, „trădare, fie, dar s-o știm și noi!”, că de atâta stat paralel ni s-au strepezit neuronii, iar manipularea face ca prostia să devină contagioasă și cu atât mai periculoasă. Așa că rămâne cum a concluzionat Mihai Eminescu, prin raportare la străbunii noștri, care ne-au creat un stat veritabil, de care să fim mândri, în timp ce unii contemporani l-au inventat propagandistic pe cel paralel.

„Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază...”