Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2017
other · retrimis
Eugen Orlando Teodorovici
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Constat cu stupoare că cei de la Guvern vin și ne spun nouă care sunt scăpările noastre. Bine ar fi fost, dacă tot consideră Ministerul de Finanțe sau cel al Sănătății că este o inițiativă bună, să o fi preluat deja în legislație printr-o ordonanță de urgență, tocmai pentru ca ai noștri cetățeni să beneficieze de servicii de calitate de sănătate.
Dar, dincolo de aceste scăpări, să spunem, mici scăpări, din partea Ministerului de Finanțe sau a Guvernului, pot să vă spun că cei de la..., colegii de la Comisia economică, industrii și servicii, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia pentru sănătate publică au transmis avize favorabile.
Având aceste avize în analiză și dezbatere, Comisia pentru buget, finanțe a decis să adopte un raport de admitere, fără amendamente.
În acest sens, supunem plenului Senatului raportul de admitere și propunerea legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.