Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 aprilie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Mihai Niță
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația de astăzi are titlul „15 aprilie – Ziua pădurii”. Ziua de 15 aprilie, sărbătorită de către silvicultori ca Ziua pădurii, este ultima zi din ciclul anual dedicat în mod special protecției pădurii, derulat între 15 martie și 15 aprilie sub deviza „Luna pădurii”. Acest eveniment, devenit tradițional, a debutat în anul 1872 în Statele Unite, când a fost organizată activitatea de sădire a arborilor, urmare firească a accentuării despăduririlor. În România, prima acțiune de acest gen a fost „Sărbătoarea sădirii arborelui”, în anul 1902, inițiată de către Spiru Haret.
Evenimentele de sărbătorire a Zilei pădurii au scopul motivării populației să întreprindă cel puțin o acțiune prin care să contribuie la minimalizarea pericolului produs prin defrișările necontrolate. România deține o suprafață acoperită de păduri, cât și cu zone verzi urbane, situată mult sub media Uniunii Europene și a standardelor Organizației Mondiale a Sănătății.
Personal, sunt ferm convins de necesitatea organizării unor acțiuni de reîmpădurire și am participat de multe ori, alături de conducerea Direcției Silvice Olt, la acțiuni de împădurire a unor zone din județ. Dar amploarea unor astfel de acțiuni trebuie să se extindă, sensibilizând întreaga populație a țării pentru participare, sub o formă sau alta, inclusiv prin educarea copiilor.
În numeroase zone montane, fauna și flora Carpaților sunt tulburate din rostul lor și amenințate cu extincția. Să ne gândim măcar acum, în Săptămâna Mare, că aceste comori naturale ne sunt lăsate de Dumnezeu și că nu avem dreptul să le distrugem. Este adevărat că prin grija câtorva ONG-uri și a unor administrații locale se mai întreprind acțiuni bine-venite, ca de pildă asanarea locurilor poluate de turiști sau împădurirea unor zone defrișate irațional, dar nu este de ajuns.
În speranța că prin astfel de acțiuni se va ajunge la rezultatele proiectate, îi felicităm pe toți cei care se implică voluntar, fie individual, fie în mod organizat, și adresăm cele mai frumoase urări silvicultorilor, de ziua lor.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.