Vasile Pintilie

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică se numește „Agonia zonelor sărace”.

Într-o Românie dăruită de Dumnezeu cu toate bogățiile românii sărăcesc continuu, sau cel puțin cea mai mare parte a lor.

Fenomenul este și mai acut în regiuni precum Oltenia sau Moldova, unde orașele trăiesc o agonie dureroasă și, parcă, fără sfârșit. Marile fabrici și uzine ridicate în aceste zone sărace în perioada comunismului au dislocat și au înglobat o mare parte a populației tinere din satele din jur, dornică de o viață mai bună la oraș. Acasă, la țară, au rămas bătrânii să facă agricultură.

Acum asistăm la o adevărată implozie a coloșilor industriali care susțineau altădată, din punct de vedere economic, viața unui întreg oraș.

Lovite de criză, fabricile se închid, concediind mii de oameni care se văd nevoiți să se întoarcă la munca pământului sau să ia drumul străinătății. Niciuna dintre variante nu mai reprezintă însă o soluție de succes.

Pariul cu agricultura a fost pierdut de toate guvernele din 1989 până acum, iar străinii, mai ales cei din Italia, destinația preferată a românilor care vor să muncească afară, ne strigă: „Romeni di merda!” și ne închid porțile.

Investițiile străine ocolesc zonele sărace ale României.

De vină pentru nivelul scăzut al capitalului intrat în aceste regiuni sunt starea proastă a infrastructurii și lipsa acută a forței de muncă. Regiunile mai bogate atrag mai mulți investitori, pentru că există o putere de cumpărare mai mare în zonă, se găsește forță de muncă calificată, chiar dacă nu ieftină, și există un nivel al infrastructurii superior celui din regiunile mai sărace.

În plus, în zonele sărace, criza forței de muncă este, paradoxal, mai mare, pentru că de-acolo au plecat mai mulți români, încrezători în existența unui Eldorado de-aiurea.

Și eu provin dintr-un astfel de oraș, Bârlad, ale cărui existență și dezvoltare sunt bazate pe renumita Fabrică de Rulmenți Bârlad.

Când m-am angajat în această fabrică lucrau aproape 10 mii de oameni. După privatizarea cu firma turcească „Kombasan” și după restructurări succesive, au mai rămas aproximativ 3.000. Din cauza crizei economico-financiare, săptămâna trecută au mai fost disponibilizați încă 800 de oameni.

În anii trecuți au fost închise Fabrica de pietre abrazive Abrom Bârlad, Întreprinderea de vigonie, iar Fabrica de Elemente Pneumatice pentru Automatizări (FEPA) și-a restrâns drastic activitatea.

Această stare de lucruri se răsfrânge și asupra comerțului, vieții sociale și culturale din Bârlad și putem spune că asistăm la o adevărată agonie a orașului. Dar în această situație sunt zeci de orașe și municipii, în special din zonele sărace ale României.

Fac un apel către Guvern și solicit un plan coerent pentru a sprijini cu prioritate obiectivele economice din aceste zone _. (Aplauze.)_