Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Viorel Salan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația pe care am s-o prezint azi am intitulat-o „Armata Română – garanția stabilității, independenței și suveranității de stat”.
Stimați colegi,
25 octombrie este pentru noi, românii, ziua în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost sau sunt în slujba ei. Este o zi cu totul specială în istoria poporului român.
La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupație străină: orașul Carei. Acțiunile militare purtate de Armata Română în bătăliile pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, presărat cu numeroase jertfe pe pământ transilvan. Mii de militari au căzut vitejește în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu-Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare și Carei. Ziua Armatei este legată de Transilvania, leagăn de geneză și istorie în evoluția poporului nostru. Armata a demonstrat încă o dată că obiectivele ei au fost și au rămas întotdeauna legate de îndeplinirea idealurilor naționale: unitate, independență, suveranitate și integritate teritorială.
25 octombrie este amintirea unei zile de împlinire națională, ziua când Armata Română și-a onorat menirea firească, aceea de reîntregire teritorială a țării și de garantare a suveranității ei.
Astăzi, Armata României este o armată modernă, în plină transformare. În programul de guvernare au fost stabilite o serie de obiective principale. Pe termen scurt, Armata trebuie să devină capabilă să mențină un nivel ridicat de reacție pentru apărarea națională și să dezvolte capabilitățile necesare participării la apărarea colectivă a aliaților în cadrul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene.
De asemenea, este necesar de menționat faptul că alocarea bugetară de 2% pentru apărare în decada 2017–2027 face posibilă continuarea procesului de înzestrare și modernizare a armatei. Investițiile în echipamente și tehnică militară de vârf, necesare asigurării condițiilor de interoperabilitate cu armatele membre ale NATO, au început deja să prindă contur. Cele două memorandumuri semnate recent între Guvernul României și companii americane din domeniul apărării deschid drumul către dotarea Armatei Române cu cel mai avansat sistem antirachetă de tip Patriot și, de asemenea, cu transportoare blindate de tip Piranha 5, produse în România. Astfel, procesul de transformare și modernizare a armatei se derulează în continuare în concordanță cu Planul de înzestrare pentru 2017–2026, la niveluri de tehnologie neatinse până acum și în contextul angajamentelor României ca stat partener în flancul estic al NATO și partener strategic în relația cu SUA.
Adaptarea Armatei Române la riscurile și provocările actualului context geopolitic și consolidarea profilului de partener strategic relevant al României la nivelul NATO,
al Uniunii Europene și al Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii este, de asemenea, un proces permanent.