Valeriu Todirașcu

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Despre alcătuirea pachetului de bază al serviciilor de sănătate”.

Este evident pentru toată lumea că fondurile colectate ca asigurări de sănătate și fondurile alocate de la buget pentru sănătate sunt insuficiente pentru a acoperi întreaga gamă de servicii de sănătate pentru toți contribuabilii.

Pentru a rezolva în mod rațional această problemă, este necesar să se restrângă gama de servicii de sănătate în așa fel încât un pachet al serviciilor de bază să poată fi finanțat pentru toți contribuabilii din contribuțiile acestora, urmând ca serviciile neacoperite să fie plătite direct sau să fie contractate cu asiguratori privați. Această abordare a fost negociată cu autoritățile financiare internaționale, iar Ministerul Sănătății s-a angajat să configureze acest pachet de servicii de bază de sănătate și să prezinte o listă de excludere din pachetul de bază, pentru care să se contracteze asigurări private.

După multiple amânări și declarații de presă sforăitoare și fără să anunțe principiul după care unele servicii vor fi incluse și altele vor fi excluse din pachetul de bază, Ministerul Sănătății a publicat pentru dezbatere publică patru documente care ar reprezenta propunerile sale în acest domeniu.

Făcând abstracție de lipsa diacriticelor din limba română și de traducerile de multe ori inadecvate din limba engleză, documentele publicate trădează un amatorism condamnabil pentru niște documente plecate de la instituția supremă de reglementare a politicii de sănătate din România.

În această declarație politică voi aborda acum numai documentul „Pachet Spital_12869”.

În acest document sunt specificate, în prima parte, criteriile care fac necesară internarea de zi. Aceste criterii sunt așa de vagi și generale încât orice pacient care se adresează unui spital ar trebui să fie internat cel puțin pentru câteva ore. Astfel, se consideră necesară internarea dacă pacientul necesită îngrijire multidisciplinară, dacă este „posibilă apariția reacțiilor colaterale” sau dacă pacienții „au posibil risc de urgență”.

Chiar și pentru un necunoscător, este evident că orice pacient, chiar și unul sănătos, necesită o abordare

multidisciplinară, riscă să prezinte reacții adverse sau „colaterale” la tratamentele prescrise și are „posibil risc de urgență”, adică poate deveni, în viitorul apropiat sau mai îndepărtat, o urgență medicală. În concluzie, orice pacient ar reprezenta un caz care necesită internare și internările abuzive de până acum vor continua și chiar vor beneficia, în viitorul apropiat, de acoperire legală.

În continuare sunt enumerate, aparent pe baza studierii frecvenței unor diagnostice de internare, un număr de 325 de coduri diagnostice care nu ar trebui să reprezinte diagnostice de internare, reprezentând astfel o listă de excludere. Un specialist știe că aceste „coduri diagnostice” reprezintă etichete care descriu, de cele mai multe ori în mod foarte aproximativ, patologia reală a pacientului. Scopul codificării este analiza statistică, și nu unul medical. La internarea pacientului, diagnosticul este, de obicei, imprecis și se folosesc coduri generale care să acopere patologia cea mai probabilă. Excluderea prin „lista de excludere” a unor coduri care specifică sindroame generale, uneori de mare gravitate, utilizate acolo unde nu se pot preciza în momentul internării afecțiunea și etiologia ei, denotă un amatorism inacceptabil al celor care au elaborat acest document.