Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Frunda György
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Din câte am înțeles eu, domnul senator Greblă ne-a propus două variante pe o alternativă: fie retrimiterea la comisie, fie respingerea.
Nu s-a manifestat expres pentru retrimitere, iar eu vreau să pledez pentru respingere, pentru că, în clipa de față, eu am un Cod civil pus în aplicare de la 1 octombrie, nu am un Cod de procedură civilă, îl aplic pe cel vechi, care nu se leagă, nu se întâlnește cu Codul civil. Până se decantează o practică unitară se vor schimba trei mandate de senatori, și atunci problema va fi actuală, dar, până atunci, cred eu că trebuie să aplicăm noul cod, și fără să ne atingem de el, pentru că, pur și simplu, nu avem cum să creăm o practică unitară.
De aceea, propunerea mea este de respingere a acestei inițiative legislative. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.