Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Emil Marius Pașcan
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Distinși colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Mureșenii nu mai pot fi mințiți!”.
Susțineam public la începutul acestui an că, date fiind coordonatele bugetului de stat asumate de către guvernarea USL pentru anul 2013, în mod evident, ardelenii, care nu reprezintă un bazin electoral semnificativ al acestei coaliții a puterii, sunt cei sacrificați și ocoliți de cele mai importante programe și investiții. Proiectul Autostrăzii Transilvania, care parcurge ruta de la nord-vest de Brașov până la Oradea, la granița cu Ungaria și deservește orașele Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu-Mureș, Cluj-Vest, Oradea, s-a volatilizat de pe agenda de priorități a Guvernului. Autostrada Târgu-Mureș – Iași – Ungheni este, de asemenea, considerată „inoportună” de către guvernanți și nu i s-au aprobat nici măcar indicatorii tehnico-economici, fiind considerată, _ab initio_ , „prea scumpă”.
Mureșenii, pe care îi reprezint în Senatul României, au constatat, în acest an, că nicio investiție semnificativă la nivel de infrastructură aflată în derulare din anii anteriori nu a primit finanțare pentru a fi continuată. Mai nou, au rămas și fără cursa aeriană operată de Tarom, care făcea săptămânal legătura cu capitala, iar Aeroportul Târgu-Mureș nici măcar nu constituie vreun obiectiv semnificativ pentru Executivul condus de premierul Victor Ponta.
De curând, în urma negocierilor purtate între reprezentanții Comisiei Europene și statele membre, a fost convenit transferul a 10 miliarde euro din Fondul de Coeziune către Mecanismul Conectarea Europei, în scopul accelerării procesului de finalizare a coridoarelor prioritare de transport situate pe rețeaua centrală TEN-T. România are la dispoziție, prin POS-T, 4,5 miliarde de euro, bani pe care trebuie să îi accesăm până în 2015. Pentru ca acești bani să ajungă în țară, Guvernul Ponta trebuie să facă un plan bine structurat, bazat pe o strategie fermă.
Pe această cale, solicit Guvernului Ponta să spună dacă autostrăzile care vor parcurge centrul țării sunt incluse în master-planul pe transporturi al României, pentru a beneficia de finanțare din bani europeni. Ne aflăm în prag de intrare în noul calendar financiar 2014–2020, iar fondurile europene nu pot fi atrase fără un astfel de document. Să nu uităm că Uniunea Europeană a retrimis acordul de parteneriat în țară pentru a fi refăcut peste vară, întrucât Guvernul Ponta nu a fost în stare să precizeze ținte concrete, iar până în prezent nici master-planul pe transporturi nu este definitivat, deși ministrul Dan Șova anunța în vară că acesta va fi gata până în septembrie.
Mureșenii și ardelenii, în general, nu mai pot fi mințiți și ocoliți de programele importante de dezvoltare și investiții. Spuneți-le adevărul cinstit, spuneți-le cât mai contează ei pentru guvernarea USL!
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .