Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 mai 2020
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Viorel Salan
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Doamnelor și domnilor colegi,
Așa cum a menționat și domnul președinte, ne aflăm în fața unui proiect retrimis pentru reexaminare la Parlament de către Președintele României.
Nu doresc să contest ceva din acest punct de vedere*, cu toate că motivele sunt chiar minore – pentru că nu a fost prevăzut un termen de depunere a cererilor și, respectiv, timpul de preluare a personalului SMURD* –, dar doresc să readuc în atenția colegilor că acest proiect vizează primele cinci județe, la nivel național, care au înființat structuri SMURD. Vorbim de Arad, Hunedoara, Sibiu, Mureș, Maramureș. Și aceasta având în vedere dorința autorităților publice locale din cele cinci județe și, de aceea, inclusiv finanțarea a fost făcută din fondurile administrației publice locale, pentru a avea servicii de calitate în domeniul asistenței medicale și oportunitatea pentru a asigura asistența medicală de rigoare.
Am venit și în Comisia pentru apărare cu un amendament, pentru a readuce la zi acest proiect, pentru că acest proiect este din 2018 și, din păcate, iată, ne aflăm în 2020 și nu am legiferat până în momentul de față, și nu din cauza noastră, a Parlamentului. Și, din acest punct de vedere, consider că este un act de normalitate pentru acest proiect-pilot prin care să fie preluat personalul de către IGSU din cele cinci județe. Și vreau să vă spun că vin din județul Hunedoara, unde chiar am avut anumite nemulțumiri din partea personalului paramedical SMURD din orașul Petrila, care a fost nevoit chiar să manifesteze din cauza salarizării pe care o are – foarte mică și nici acei bani nu-i primea la timp. Or, prin acest proiect de lege, considerăm că este un act de dreptate