Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2022
Declarații politice · respins
Nicolae-Miroslav Petrețchi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,
Importanța cooperării între statele europene a putut fi observată imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost puse bazele Uniunii Europene, astfel încât, de aproape 6 decenii, Uniunea Europeană a devenit cea care asigură pacea, stabilitatea, prosperitatea, precum și creșterea nivelului de trai al cetățenilor din Europa.
La data de 1 ianuarie 2007, România și-a îndeplinit un ideal mai vechi, și anume aderarea la Uniunea Europeană, proces început efectiv în 1993, concretizat prin pași siguri, susținuți de reforme și politici care au schimbat societatea românească, transformând-o într-o societate modernă, punând capăt unui capitol de câteva decenii de dictatură, lipsuri și nedreptăți.
Pe lângă importanța socială, politică și economică a acestui eveniment, aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat o reîntoarcere simbolică a țării noastre la nucleul puternic al statelor de pe continentul european, mai mult, o asumare a parcursului occidental și a valorilor democrate*, fapt care a marcat recunoașterea apartenenței țării noastre la un spațiu întemeiat pe
respectarea libertății, democrației, egalității, a statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.
Astăzi, la 15 ani de la momentul aderării României, putem creiona o imagine clară asupra situației țării noastre, observând părțile pozitive pe care aderarea la Uniunea Europeană ni le-a adus, în același timp, având oportunitatea de a fi beneficiari direcți ai prosperității economice, contribuind la conturarea politicilor europene, precum și la definirea viitorului Europei.
Astfel, atunci când vorbim despre viitorul Europei, ne dorim o continuitate a acțiunilor Uniunii Europene, puternică și eficace, într-o lume aflată în continuă schimbare, pentru a face față numeroaselor provocări, precum criza sanitară sau situația îngrijorătoare de securitate în vecinătatea noastră estică, ca urmare a folosirii forței sau amenințărilor cu forța, pe care le credeam de mult uitate, cu intenția vădită de a îngrădi dreptul suveran al statelor de a-și alege singure alianțele și organizațiile internaționale din care să facă parte.