Radu Tudor Ciornei

Vă mulțumesc. Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor,

Anul acesta sărbătorim 105 ani de la actul istoric al Unirii Bucovinei cu patria-mamă. Pe data de 28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei a adoptat, în Cernăuți, Moțiunea privind Unirea Bucovinei cu Regatul României.

Voi da citire cuvintelor memorabile care ne-au readus alături de România Mare, după un secol și jumătate de incluziune forțată în Imperiul Austro-Ungar.

„Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puteri legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:

Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României.”

În contextul geopolitic efervescent al acelui an binecuvântat pentru soarta României și a românilor, acest act a consfințit Unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României.

În pofida faptului că sintagma „pe vecie” poate părea arhaică și pe alocuri perimată pentru standardele moderne, ne arată determinarea stoică, de neclintit, de a pecetlui fără putință de tăgadă sau întoarcere apartenența acestor oameni la neamul românesc*.

Nu avem aici și acum timpul necesar pentru a sublinia contribuția inestimabilă a intelectualilor și politicienilor vremii, dar le mulțumesc tuturor, în calitate de urmaș și beneficiar peste vreme și vremi al tenacității, credinței și devotamentului lor față de România.

Nu este un secret faptul că bucovinenii mei sunt oameni mândri