Tudor Barbu

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,

Nu cred că e cineva în sală care să nu știe care a fost mecanismul, timp de peste 20 de ani, prin care o entitate a fost dusă în gard, a fost transformată mediatic în gaură neagră, a fost „privatizată” și s-a transformat în jaf național. Este o ecuație pe care o știm toți. S-a întâmplat în peste 1.000 și ceva de cazuri, întreprinderi mari, unele de elită și altele de reprezentare europeană.

Acum, mă întorc la ceea ce știu până la nivel de detaliu, ce s-a întâmplat cu cele 14.000, aproape 15.000 de hectare – vă rog, stimați colegi, să țineți aceste cifre în memorie – pe care Armata Română, Ministerul Apărării Naționale, le-a avut în subordine și utilizare rațională și în interes public și din care au rămas, cum bine știe distinsul nostru președinte de comisie, cu care am discutat tema în repetate rânduri, vreo mie de hectare, o mie și un pic. Deci vreo 13.000 de hectare s-au transformat în zone rezidențiale, vile cu piscină, afaceri de familie, afaceri de partid.

De ce spun toate astea? Pentru că s-ar putea, în naivitatea care mă caracterizează, să confund aceste situații deja existente cu o viitoare situație despre care vorbim acum în plenul Senatului, terenurile care aparțin institutelor de cercetare din domeniul agricol.

Eu știu că voi vota, ca și distinsul președinte de ședință – deși votul n-ar trebui să-l anunț, dar o fac, pentru a influența pe cei care mă simpatizează –, eu voi vota împotriva acestui proiect.

Dar vreau să fac o precizare, sper, utilă pentru inițiatele sau neinițiatele acte normative din acest domeniu. Sunt convins că, într-un viitor foarte apropiat, se va reveni în plenul Senatului cu o propunere legislativă ca aceste terenuri să treacă la consiliile județene, să treacă la autoritățile locale.

Da, eu sunt perfect de acord și voi vota asta, cu un amendament, iar atunci îl voi susține din nou: ca, și acolo trecute, aceste terenuri să fie protejate de eventuale interese oculte de familie, de zonă rezidențială, pentru că, cum bine a spus domnul Rădulescu, cine nu crede că peste 10 ani, 20 de ani, 230 de ani România va face cercetare în domeniul agricol înseamnă că nu crede absolut deloc în viitorul acestei țări, agricultura fiind o prioritate de rang zero, după părerea mea, și unul dintre – hai să-i spunem, așa, ca la presă – motoarele care ar putea relansa nivelul de trai al românului. Agricultura este o zonă pe care ne bazăm. Dacă ne vom bate joc de aceste...

E adevărat că nu se face cercetare pe 300 de hectare. Se poate face pe 10 hectare. Dar la fel de adevărat este că s-ar putea ca cele 290 de hectare care ne rămân să le folosim altfel în agricultură și să nu ne uităm la cât de frumos trece prin curtea lor drumul intern al unui cartier de vile.