Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

În ultimele săptămâni am fost martorii unor acte de violență și comportament agresiv, deviant, aș putea spune, în unitățile de învățământ. Nu am să reiau aici toate aceste evenimente. Cu toții le cunoaștem. Iar asta ne-a făcut pe mulți dintre noi să ne gândim din nou la problema violenței în școli. Dar acest fenomen nu a apărut acum. El a existat, există și va exista în continuare, atâta vreme cât nu se face aproape nimic pentru stoparea lui. Este suficient să ne uităm în presa anilor trecuți. Trist este că de fiecare dată când au loc astfel de evenimente ne declarăm șocați, marcați, ca și cum ar fi pentru prima dată când se întâmplă și acum ne întrebăm ce este de făcut.

Primul pas pe care trebuie să îl facem este să recunoaștem fenomenul și să trecem de la faza deplângerii și lamentării la aceea a soluțiilor.* Pentru că, fără soluții, elevii și profesorii vor fi în continuare victime ale agresiunilor, consumul de droguri va continua să fie parte din undergroundul vieții din unele unități de învățământ, iar efectele se vor vedea pe generații, nu doar azi și nu doar mâine.

În Parlament se află legile educației și poate nicicând nu a fost un moment mai bun pentru a lua măsuri în plan legislativ, cu scopul de a diminua aceste agresiuni din unitățile de învățământ. Există propuneri în acest sens din plan politic, dar există și un corp consistent de idei, care ne vin toate de la societatea civilă. În loc să ne jucăm de-a politica, cred că ar trebui să facem cu adevărat politici publice.

Și, când spun „să ne jucăm de-a politica”, mă refer inclusiv la acele discuții și discursuri ale unor colegi care se prefac a fi preocupați de acest fenomen, dar, în realitate, folosesc tema doar pentru a-și exprima frustrările în raport cu adversarii politici