Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Funar
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Mă bucură faptul că trei dintre cei patru chestori au fost receptivi la semnalele din presă și, împreună cu secretarul general al Senatului, au reanalizat prevederile din buget și au venit cu proiectul care ne-a fost prezentat, și am convingerea că va fi aprobat.
Am o întrebare, dacă-mi permiteți, domnule președinte, pentru domnii chestori și secretarul general, și o notă.
Întrebare: În proiectul de buget al României, votat ieri în ședința de guvern, Guvernul a luat în considerare această variantă de buget a Senatului sau varianta inițială?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.