Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 iunie 2008
procedural · respins
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
În ultimii 18 ani o bună parte dintre resursele naturale ale României au fost concesionate, închiriate, înstrăinate, fără a se ține seama de prevederile Constituției României, fără ca Parlamentul să știe și să decidă în acest sens, așa cum prevede Constituția României.
Pentru a afla ce s-a întâmplat în acești 18 ani și pentru a intra în legalitate și normalitate mai mulți senatori și deputați ai Partidului România Mare vă propun să acceptați această – sperăm – lege prin care să se ajungă la respectarea prevederilor Constituției României, Parlamentul să fie informat în 60 de zile de la apariția legii asupra resurselor naturale care au fost înstrăinate, asupra contractelor care au fost încheiate, asupra consecințelor acestor contracte. Și, de asemenea, o prevedere de bază din această lege se referă la faptul ca, în perspectivă, toate contractele de concesionare sau închiriere a resurselor naturale să fie aprobate numai prin lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.