Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2018
other
Viorel Salan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Declarația politică de azi am intitulat-o cât se poate de elocvent „Jandarmeria Română – un reper fundamental de stabilitate”.
Jandarmeria Română aniversează în acest an 168 de ani de existență. A fost întemeiată la 3 aprilie 1850 de Domnitorul Grigore Alexandru Ghica, printr-un ofis domnesc care dădea pentru prima dată statutul juridic jandarmeriei și stabilea principiile de organizare și funcționare – „privegherea siguranței publice și ținerea unei bune orânduieli și ducerea la îndeplinire a legilor”.
Astăzi, Jandarmeria Română, structură militară subordonată Ministerului Afacerilor Interne, are atribuții în asigurarea și restabilirea ordinii și liniștii publice, dar sfera ei de activitate s-a extins mult, de la transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase la paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită. Jandarmii participă și la misiuni și operațiuni desfășurate în afara teritoriului național, în sprijinul păcii și al securității și pentru gestionarea situațiilor de criză.
Jandarmeria Română este în prezent o forță militară de stabilitate, sprijin nemijlocit și intervenție. De asemenea, Jandarmeria Română poate fi considerată ca fiind a treia forță publică, alături de Armată și Poliție. Ea își bazează strategia de acțiune pe contactul și dialogul direct cu cetățenii, având rol primordial în asigurarea și restabilirea ordinii publice și devenind astfel o garanție fundamentală a democrației constituționale.
Dacă ar fi să ne referim doar la activitatea desfășurată anul trecut, ar trebui să menționăm că efectivele de jandarmi au desfășurat în 2017 peste 31.000 de misiuni de asigurare a ordinii publice, pe timpul cărora au fost constatate peste 16.000 de infracțiuni și aplicate 140.000 de sancțiuni. Pot fi adăugate aici peste 1.000 de acțiuni ale structurilor antiteroriste din cadrul Jandarmeriei Române și peste 30.000 de acțiuni de executare în colaborare cu alte structuri. Nu în ultimul rând, trebuie amintită creșterea performanței activităților de cooperare internațională și a participării Jandarmeriei Române la misiuni internaționale, sub egida Uniunii Europene, a Organizației Națiunilor Unite, a Alianței
Nord-Atlantice și a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Dincolo de atmosfera festivă a acestor zile, jandarmii sunt la datorie și în săptămâna aceasta. Ei acționează permanent pentru punerea în aplicare a Planului general de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică premergător și pe timpul sărbătorilor pascale.
La nivel național, peste 8.500 de jandarmi acționează pentru a preveni incidentele ce ar putea tulbura ordinea publică, precum și pentru a descuraja faptele antisociale, acordând o atenție sporită zonelor aglomerate. Jandarmeria Montană a suplimentat, de asemenea, efectivele și a intensificat măsurile de ordine publică. Aproximativ 330 de jandarmi sunt pregătiți să acționeze zilnic în stațiunile turistice și pe traseele montane sau să intervină în situații de urgență, pentru a salva persoanele aflate în dificultate.