Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Ioan Deneș
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
În cadrul Comisiei pentru administrație, eu am fost pentru această inițiativă legislativă a domnului senator Ehegartner. Chiar dacă astăzi acest proiect legislativ nu va întruni votul pentru a deveni lege, mai devreme sau mai târziu, acest tip de procedură virtuală a dezbaterilor publice în administrațiile locale va avea loc, pentru că, ori om vrea, ori n-om vrea noi, această tehnică la care asistăm ne va face să facem, în cadrul administrațiilor publice, aceste tipuri de dezbateri publice în zona virtuală. Și nu înlocuiește dezbaterea clasică, pe care noi o știm, ci, dimpotrivă, vine să completeze aceste dezbateri clasice cu dezbaterile publice în domeniul virtual.
Vă mulțumesc.
Voi rămâne în continuare cu votul pe care l-am avut în cadrul comisiei, pentru această inițiativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.