Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 iunie 2010
other · adoptat
Cristian Buican
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Apel la raționalitate și bun-simț”.
Stimați colegi,
Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru că demiterea acestui Guvern reprezintă, în viziunea mea, singura soluție rezonabilă prin care, noi, ca parlamentari, și ca exponenți ai clasei politice, putem readuce speranța în viața românilor.
Toate studiile sociologice arată că acest Executiv se confruntă cu cea mai mare lipsă de credibilitate pe care a avut-o vreun guvern în ultimii 20 de ani. Mai mult decât atât, lipsa totală de reacție, măsurile aberante pe care le propune, lipsa de viziune, neputința de a comunica eficient și unitar și, nu în ultimul rând, incompetența, sunt doar câteva dintre caracteristicile acestui Executiv.
Tocmai de aceea el trebuie demis. Nu cred că există niciun argument plauzibil pentru păstrarea acestuia. Iar noi, parlamentarii, suntem singurii care putem face ceva în această privință.
În condițiile în care primul-ministru nu remaniază miniștrii incompetenți, care nu fac altceva decât să-și exprime părerile personale, iar președintele nu atrage atenția asupra furtului din banii publici, care a devenit o politică în anumite ministere, noi, parlamentarii opoziției, și cei care mai au un dram de conștiință trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a demite acest Guvern. Acum, când acest Guvern intenționează să ia din drepturile bunicilor și părinților noștri și să taie din salariile bugetarilor, trebuie să-l schimbăm neapărat.
Propunerea acestor măsuri criminale, venite din partea Guvernului Boc, ar trebui să reprezinte momentul de trezire a tuturor parlamentarilor care susțin acest Executiv. Acest lucru îl afirm cu toată responsabilitatea și le recomand colegilor din arcul guvernamental, care au dubii în privința unei eventuale demiteri a Guvernului Boc, să consulte cetățenii din colegiul în care au fost aleși. O astfel de consultare ar spulbera orice urmă de îndoială în privința demiterii Guvernului.
Vă reamintesc, dragi colegi, că sunteți aleși uninominal și că, înainte de a da socoteală în fața șefilor de partid, va trebui să răspundeți locuitorilor din colegiul pe care îl reprezentați. Susținerea acestui Executiv reprezintă un vot împotriva alegătorilor dumneavoastră.
În ciuda diferențelor ideologice dintre noi, liberalii, și cei de la PSD, diferențe care ar trebui să ne situeze pe poziții diferite, căderea acestui Guvern reprezintă un deziderat comun.
Fac pe această cale un apel la raționalitatea și bunul-simț ale colegilor de la UDMR, UNPR, independenților și, nu în ultimul rând, ale celor de la PDL, să voteze, atunci când va fi cazul, demiterea acestui Guvern iresponsabil. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .