Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Iovescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Vă rog mult să vă aplecați asupra acestui amendament. Eu am propus un amendament, ca valabilitatea să fie 20 de ani, de la 25 de ani, dar îmi asum greșeala că nu am citit atent în comisie, nu am citit materialul pe care era necesar să-l citesc și nu am știut că, din cinci în cinci ani, Guvernul ne va obliga să schimbăm cărțile electronice de identitate.
La alin. (1) se spune frumos: 14 ani primul, 18 ani al doilea, 25 al treilea și apoi din 10 în 10 ani. Eu am făcut un amendament ca, de la 25 de ani, să se schimbe la 20 de ani, 45, 65 și, apoi, pe viață. Dar a pune oamenii, de la 14 ani primul, 18 ani al doilea și, apoi, din cinci în cinci ani, este foarte mult.
Vă rog frumos să devenim, din ziua de azi, cu adevărat, cu adevărat, cu adevărat Legislativ. Să nu mai fim Executiv. Cotația noastră este cea mai joasă din cauza faptului că am ajuns Executiv.
Vă rog frumos, începând de azi, să fim Legislativ și să aprobăm amendamentul acesta. Să nu lăsăm pe Camera Deputaților, să zicem că vine Camera Deputaților și, datorită faptului că suntem Parlament bicameral, legile care nu depind de noi le lăsăm deputaților. Deputații o să zică că, dacă a trecut de Senat, e OK. Haideți, eventual, să întoarcem la comisii, să analizăm foarte bine. Este inadmisibil, la cinci ani, să ne schimbăm cărțile de identitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.