Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2015
other
Sanda Maria Ardeleanu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Hristos S-a înălțat!
„La mulți ani!” celor care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena!
Un gând pios eroilor neamului!
Poate nu întâmplător astăzi avem atâtea declarații focalizate pe educație.
Titlul declarației mele este „Educația – între frică și umilință”.
La finalul săptămânii trecute, am participat la întâlnirea organizată de Organizația PNL Bacău cu reprezentanți ai domeniului educației din județele Moldovei, dezbaterea constituind un moment remarcabil în parcursul școlii românești, pe care ni-l dorim cu toții ancorat în realitățile și nevoile societății noastre.
Am convenit, alături de cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, studenți, părinți, că o „nouă viziune în educație”, așa cum este stipulat în programul PNL
pentru educație și cercetare, pornește de la respectarea Legii educației naționale, a principiilor acesteia, cărora li se adaugă, așa cum este firesc, o serie de priorități strategice înscrise în programul de guvernare al Partidului Național Liberal.
Printre subiectele de mare interes s-au aflat: finanțarea sistemului, asigurarea gratuității învățământului general obligatoriu și, în consecință, respectarea prevederilor constituționale, adaptarea curriculei la nevoile elevilor (de exemplu, o curriculă adaptată copiilor cu dizabilități), orientarea școlară și profesională specializată și asistența psihologului școlar, stimularea fiscală a celor care vor să susțină școala, formarea educatorilor conform prevederilor existente în Legea educației naționale nr. 1/2011, respectarea prevederilor acestei legi și respingerea așa-zisei noi legi scoase din sertar și impuse de cei care nu țin cont de nevoia de stabilitate și predictibilitate în sistem, racordarea specializărilor la nevoile pieței forței de muncă, depolitizarea și debirocratizarea școlilor și universităților, prevenirea și combaterea abandonului școlar, lupta împotriva violenței în școală, fracturarea învățământului la nivelul verigilor acestuia.
Statutul profesorului în societate este o prioritate în cadrul acestei „revoluții a învățării”, pe care o preconizăm, alături de finanțare, stimularea inițiativelor personale constituind o cheie de boltă a succesului programului Partidului Național Liberal pentru educație și cercetare.
O parte din subiectele dezbătute sâmbătă m-au trimis către un articol de presă, citit chiar în acea dimineață, care atrăgea atenția asupra unor probleme din sistem. Știam că doar 39% din copiii care termină liceul obțin diploma de bacalaureat. Am preluat apelul unui dascăl care invita cititorii să conștientizeze această tristă realitate, dar și problema lipsei unei alternative serioase a acestor elevi în școlile profesionale sau a scăderii dramatice a numărului studenților la jumătate în doar trei-patru ani.